vineri, 18 iulie 2014

Degeaba îţi pierzi vederea –

lumina a fost ca o femeie
de moravuri uşoare
un sărut umed şi gata-
şi-a ascuns plictisul în obiecte
cu termenul de viaţă expirat/
din acelea care zac prin poduri
descoperite poate peste o sută de ani

tot ce-ai văzut
rămâne în tine
pentru totdeauna
ca într-o bibliotecă
ordinea alfabetică
a nefericirilor
eşti pe drumuri
de la-nceputul lumii
dar ziua de mâine e pregătită
pentru altcineva
ce te mai ţine în viaţă?
o respiraţie înmiresmată
o împuşcătură aiurea
înspre stelele fixe
atât

miercuri, 2 iulie 2014

Obligado

Obligado


...şi după ce ne-a trecut
melanholia asta ca o mâzgă albastră
şi ne-am otrăvit sufletele şi degetele
cu pigmenţi minerali şi alte dejecţii
ne apucă o veselie neroadă
că uite am mai ratat o poveste de dragoste
cu happy-end/ am trecut razant
pe lângă soarta Francescăi da Rimini şi
acum trebuie musai să degustăm
o pagină infectă din miserupia
să ciocnim un pahar
cu poetul din Gara de Nord
să ne înjure de mamă o târfă
(de mama care putrezeşte-n pământ).
uite cum au ajuns morţii noştri
monedă de schimb pe centură.
vremea e de ieşit în târgul
tinereţilor pierdute
şi mai pe seară
să aflăm cine de cine
s-a mai despărţit pe vecie.

marți, 1 iulie 2014

(Ia-mă în braţe acum)

(Ia-mă în braţe acum)

nu e târziu-deşi m-ai vândut pe doi bani
cuiva în statele unite ale întristării –

ştiu vor exploda alte primăveri bolnave
alte toamne bacoviene/
vor cădea iar şi iar ploi şi zăpezi
care /se ştie - nu păstrează niciodată
urma de fiară. nimic nu rămâne
nicio fărâmă
din viaţa mea ieftină

nici steaua păstorului-
protectoarea cauzelor pierdute-
nu va mai străpunge fereastra
casei tale de aramă.

îmbrăţişează-mă acum
până când noaptea
până când cărţile
cu oftatul lor bătrânesc
vor vorbi frumos
pe limba noastră maternă.