acum că te-ai înrudit cu răsura/
faci casă bună cu limaxul
şi cu căţelul pământului?
cultivaţi împreună lanuri albastre de in
care spre sfârşitul verii vor zbura către cer/
încheiaţi pacturi de neagresiune
cu ţinuturile brumărelelor de la nord/
nu aveţi timp să visaţi
decât o singură zi pe an
când se deschid
frontierele ploilor.
cât de frumoasă mai poţi fi tu
care îmi vorbeşti doar pre limba
nisipurilor aurifere din alaska?
şi câtă vreme voi mai scrie eu
mesaje în limba indigo
a celor ce au traversat deja
Acheronul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu