Artur Degeaba
a fost un tip
care n-a stat niciodată
la o masă rotundă -
singura lui amintire
era măsuţa măruntă
la care se aşezau -
el şi câţiva strămoşi-
în faţa unui castron
din pământ roşu/
venea seara -
aprindeau o lampă cu gaz-
canioanele
din colţul gurilor bătrâne
brăzdau americi imaginare/
feţele lor prelungi/
alungite ca ale
unor voievozi zugrăviţi
în bisericile din veac -
tremurau în oglinzile vremii
cei fără de teamă şi prihană
întingeau în fiertură
pâinea lor cu miros
de pământ proaspăt întors –
Artur urmărea absent
arderea pe rug a unui înger
cu aripi de flutur/
ploua fără istov cu stropi
de sânge albatru/
la radio Camelot
se transmitea în direct
crima pasională a secolului –
te iubesc ca şi când n-ai fi –
i-a mai spus Ginevra
mergând la culcare
joi, 10 aprilie 2014
marți, 8 aprilie 2014
Frivolina
Îmi plac
hainele tale
aruncate aiurea
ca nişte epitete cromatice
şi comparaţii
într-o compunere naivă
de clasa a VII-a/
mă topesc după
metafora plasticizantă
a desuurilor tale
negre şi roşii
atârnând de candelabrul
nostru ceresc/
îmi place condurul tău
de cenuşăreasă
un pic fanată –
mărul otrăvit
din care muşc cu nesaţ
ca şi cum dragostea
asta târzie
ar fi soluţia dulce
a sinuciderii în doi
hainele tale
aruncate aiurea
ca nişte epitete cromatice
şi comparaţii
într-o compunere naivă
de clasa a VII-a/
mă topesc după
metafora plasticizantă
a desuurilor tale
negre şi roşii
atârnând de candelabrul
nostru ceresc/
îmi place condurul tău
de cenuşăreasă
un pic fanată –
mărul otrăvit
din care muşc cu nesaţ
ca şi cum dragostea
asta târzie
ar fi soluţia dulce
a sinuciderii în doi
sâmbătă, 5 aprilie 2014
Anonimus 5
Iar a trecut ziua
fără o pată de albastru ultramarin –
m-am tot gândit cum ne va sta amândurora
întinşi pe un pat de piatră caldă/ cu un acoperământ
din flori de câmp ce repede ne vor preschimba
în două cuvinte rostite într-o limbă moartă –
vae victis sau aurea mediocritas/ totuna/
m-am tot gândit cum să lăsăm deschisă o fantă
prin care să putem respira
aerul sărat de deasupra unei mări oarecare/
o fisură măcar/ uitată
din plictiseala duminicală a Ziditorului/
chiar dacă ne va fi tot mai greu/
chiar dacă ne vom îmbrăţişa pe veci
în uralele mulţimii
însetată de sânge tânăr
fără o pată de albastru ultramarin –
m-am tot gândit cum ne va sta amândurora
întinşi pe un pat de piatră caldă/ cu un acoperământ
din flori de câmp ce repede ne vor preschimba
în două cuvinte rostite într-o limbă moartă –
vae victis sau aurea mediocritas/ totuna/
m-am tot gândit cum să lăsăm deschisă o fantă
prin care să putem respira
aerul sărat de deasupra unei mări oarecare/
o fisură măcar/ uitată
din plictiseala duminicală a Ziditorului/
chiar dacă ne va fi tot mai greu/
chiar dacă ne vom îmbrăţişa pe veci
în uralele mulţimii
însetată de sânge tânăr
vineri, 4 aprilie 2014
Anonimus 4
Vine cineva şi-mi tulbură apele
în care te oglindeai doar tu cândva/
inventează pelagicul abisul
şi alte asemenea minuni în care astăzi
chiar nu mai crede nimeni/
aruncă sonda şi-şi dă cu părerea
despre adâncimea sufletului
şi alte lucruri dulci uşoare comestibile/
aruncă sonda în întunecime/ spune –
bezna e unicul adevăr valabil
din ea înfloresc chipurile regale şi tot
în ea se îneacă efemeridele
după dansul erotic de-o zi
încerc să-l conving
că dragostea pentru pistruii
serbărilor deocheate /pentru fulgerele
iscate la atingerea sânului tău globular -
o dragostea asta ar fi singura adevărată –
şi el râde în umbră
şi îmi arată mulţimea pestriţă
vieţile amestecate
micile explozii de primăvară
ca nişte focuri aprinse pe dealuri
în vreme de primejdie
în care te oglindeai doar tu cândva/
inventează pelagicul abisul
şi alte asemenea minuni în care astăzi
chiar nu mai crede nimeni/
aruncă sonda şi-şi dă cu părerea
despre adâncimea sufletului
şi alte lucruri dulci uşoare comestibile/
aruncă sonda în întunecime/ spune –
bezna e unicul adevăr valabil
din ea înfloresc chipurile regale şi tot
în ea se îneacă efemeridele
după dansul erotic de-o zi
încerc să-l conving
că dragostea pentru pistruii
serbărilor deocheate /pentru fulgerele
iscate la atingerea sânului tău globular -
o dragostea asta ar fi singura adevărată –
şi el râde în umbră
şi îmi arată mulţimea pestriţă
vieţile amestecate
micile explozii de primăvară
ca nişte focuri aprinse pe dealuri
în vreme de primejdie
Abonați-vă la:
Postări (Atom)