M-am săturat
de peisaje dulci
de biserici balcoane icoane
în care suferinţa e
pictată frumos
în sanguină/
sunt sătul
de ţâţe fese metrese
semper in flores-
de unde se vede
că moartea
nu-şi mai face datoria
ca pe vremea
faraonilor/
astăzi promit
să scriu o pagină-ntreagă
cu istoria neromanţată
a abjecţiei-
voi fi desigur beat criţă/
va ploua cu lacrimi călduţe
peste brazdele de lavandă
sub care dorm poeţii
cu sânge albastru/
în absenţa unei femei
de marţipan
bună de ronţăit
în pauza de cafea-
te invit la un somn
prelungit
în marea de iarbă indiană

Nu-mi mai trimite


scrisori cu parfumul
eternităţii –
ştii prea bine
că sunt doar un biet
meseriaş mediocru
al cuvintelor/
cu vorbele mele nu-ţi pot
dezbrăca
nici măcar glezna
ta de ivoriu
darmite pe tine
goală ieşind din baie
cu sexul tău orbitor/
vena mea cavă
de pasăre-liră
abia mai pulsează
în ritmul tobelor
din Atacatama-
numai priveşte
ce frumos
el condor passa

(……………………………)
Poezia
aşa arată ea/ sărmana/
nemachiată
tunsă chilug
cu cearcăne sângerii
pentru că
a fost trezită brutal
din somnul raţiunii
de nişte împuşcături
la colţ de stradă

Acum
se apropie şi clipa
despre care se spune
că se tot grăbeşte
să se rostogolească
definitiv
în rigole/

ştiu că o preţuieşti
ca pe un bănuţ de aramă
din secolul paisprezece-
cap sau pajură?
oricum nu ajunge
să-ţi cumperi
încă un viitor luminos –
doar o gură
de aer proaspăt
de deasupra oceanelor/

poate vei fi mai frumoasă
decât zăpada asta târzie/
poate mă vei învăţa
în sfârşit şi pe mine
cititul în cartea
tibetană a morţilor