Tropar de primăvară

...lui Nichita

El a plecat părăsit-
a fost azvârlit din trenul care ne duce pe toţi
când puteam dumnezeule să-i întind o mână
de om tânăr care mă făcusem/
dar pe-atunci eram ocupat cu muncile de primăvară
aveam palmele bătătorite de mângâiatul
spatelui de femeie – ochi de lemurian
obişnuit cu pierderea nopţilor/
pe-atunci până şi cămaşa durerii
îmi stârnea bucurii neroade-
o eram liniştit liniştit
frumoasa moarte omnivoră
nu se mai sătura de crăiţe şi brumărele

estimp el năştea
mii şi mii de păsări trimbulinde- n-am ştiut
că blondul meu prieten era născător de păsări
iar eu – cal şi iepure şi soldat pedestru
n-am stat în ultima clipă
lângă patul lui
împletit după datină
din tinere ramuri

Anonimus 3

Aici pare că se termină paşii ei -
pe marginea unui pervaz oarecare
la marginea unei flori fără nume
în îmbinarea fragilă
dintre zi şi noapte
atât de subţire
că ar putea fi sorbită
dintr-o simplă inspirare

cineva îi spusese
că s-a născut cu aripi
după care o împinsese în gol –
nu există chemare mai dulce
decât privirea aruncată
în orizontul prăpastiei -
şi eu mă uitam la ea cum plutea
şi cădea şi plutea şi cădea
ca o carte azvârlită pe geam
la sfârşitul unor ani
lungi şi grei de studii
gaudeamus

Anonimus 2

Cum ar fi să vă spun
că de fapt eu nici nu exist/
că sunt doar o hologramă albastră
pe care voi înşivă aţi construit-o
pixel cu pixel?

să vă spun că nu-mi găsesc pacea
nici în alcovuri mirosind a mosc
nici măcar în visele de dragoste
ale femeilor coapte
că urăsc coapsele concupiscente
vorbele fierbinţi acuplările de ocazie?

iubesc doar moartea amanţilor tineri
clipa rarisimă când capul ei
s-a odihnit pe umărul lui
încremenit pe vecie –
o celulă auriculară/ o floare
din care sângele s-a scurs
în cea mai frumoasă poveste

ăsta sunt eu/ din când în când
apăs butonul de panică
cerul înfloreşte
nici steaua în cer
nu mă mai recunoaşte

Anonimus

Părul ei mirosea a băiat
ieşit cu greu din adolescenţă
a hard-rock mirosea/ a iarbă
fumată pe ascuns în toaleta liceului/
avea ceva lacrimi în pletele ei
negre ca pana corbului lui Poe
câteva silabe de dragoste
câteva suspine mortale -
vorbe interzise copiilor sub 16 ani

părul ei se străduia să albească
să strângă la tâmple zăpezile
să fugă de-acasă în lumea largă
prin fanta uitată întredeschisă-
anonimus anonimus
şi azi mi se-ntâmplă
să visez o licornă
declanşând alarma
de gradul zero

Punctul de fugă

Sunt obosit/ inima-mi bate
precum clopotul-alfa de la Notre Dame
în vreme de primejdie de incendii/
prepar amestecul de ierburi pentru viaţă lungă –
sunt seve cu gustul amar
pe care le beau oamenii străzii
şi poeţii damnaţi – ierburi
care taie tristeţile până la sânge –

deschid un peisaj/ îmi tremură sufletul
şi inima mi se roagă – mai stai
opreşte-te în punctul de fugă
de sub orizontul care virează spre roşu
nu poţi rata – bat clopotele
nimfeta răsfoieşte absentă un infolio
cu ilustraţii în sanguină

Cum adică

...în amintirea lui Petre Stoica

Cum adică
să-i fie ţărâna uşoară?
e atât de apăsător praful de astru?
atât de grea raza stelei cea curată?
bine că s-alege de el
praful şi pulberea –
pulberea care ne pătrunde şi astăzi în case
poleidu-ne feţele oasele
vinul din pahar şi
degetul arătător
cu care apăsăm pe trăgaci
împuşcând zi de zi moartea

Opium

Să ne potrivim respirările –
tu în adâncul pământului
în calea râmelor şi limacşilor/
eu în pământul prea fericit
care ai fost cândva
pe când răsuflam frumos
unul la subsuoara celuilalt
iar moartea ni se părea/
o da/ un voiaj
pe un iaht de plăcere
poate către Cythera

Parabolă 2

Încercaţi să vă întoarceţi
în locul naşterii voastre
oricare a fost acela –
sub poală de codru verde
ori în oraşul cu o mie de biserici –
luaţi calea înapoi
chiar dacă vă vor sângera
tălpile voastre prea delicate
ca pielea femeilor prin care-aţi tot călătorit
mereu încoace şi-ncolo/
veţi trece pe sub o zare
din ce în ce mai prietenoasă
caldă ca uterul mamei/
veţi fi priviţi insistent prin ferestrele oarbe
ale unor vieţi de care nu mai ştiaţi/
vi se va oferi pâine şi sare
apa celor mai tinere fântâni –
şi când veţi sosi
veţi fi surprinşi să vedeţi albind
căsuţa de melc a tatălui/
salcâmul uscat/gardul căzut/
dar cineva tot vă va deschide
cu mâna aceea scorojită de aşteptare/
cineva vă va aprinde o ultimă ţigară
vă va turna un pahar de vin acrişor
din secolul trecut/ va rupe-n două pogacea/
iar la sfârşit (că tot trebuia să vină şi acela)
la sfârşit va desena în ţărână
magicul semn al cercului care se închide –
încercaţi să vă-ntoarceţi
ca mine acum –
astăzi e luni
până la toamnă
s-ar putea să ajungeţi

Parabolă

...în care se povesteşte
cum un om care îşi servea patria
în oraşul celest Bacău
n-a plecat urechea ispitelor tandre
ce străbăteau până la el în postul de gardă
dinspre înfierbântata puşcărie
pentru femei – n-a băut şi
nu s-a masturbat
era gata să-şi termine stagiul
mai cast decât însuşi Iisus/
până-ntr-o zi de toamnă târzie
când a văzut cum gradaţii
împuşcau turturele
în castanii semănând uimitor
cu arborii din copilărie/
trăgeau uimitor de precis
cu binecunoscuta puşcă Geco/
cădeau turturelele cu penaj perlat
pica şi frunza de aramă
în sufletul celui care-nvăţase cândva
că acelaşi Iisus dăruise suflare
unor păsări din argilă
şi le făcuse să zboare
chiar dacă fără niciun rost
fără niciun folos la casa omului

La munte

Madlenă 2

Acest ornic dement spune o poveste -
tot scrie nebuneşte
şterge şi iar scrie
o istorie de doi bani/
curge în valuri
vinul prost al neantului
ni se face dor de plecări definitive
aşa că în pauze facem dragoste
cu lumina stinsă la maxim
cum probabil se-ntâmplă în univers

iubito afară coboară
corbii poetului Tradem -
stoluri de gramofoane stricate
garderobe întregi de ţoale vintage-
his master voice/ nevermore/ niciodată/
totul se poate încheia bine iubito/
de cele mai multe ori rău

Madlenă 3

Citesc o carte din mers-
vorbe vorbe vorbe –
uneori dau pur si simplu în gropi
dar în general plutesc pe deasupra
rigolelor pestilenţiale/
percep deocamdată zgomote de ţeste zdrobite -
merele plonjând în marea de iarbă indiană

cad capetele inocenţilor/
frumoasele gâturi ale îndrăgostiţilor
se înroşesc de exotice emoţii/
prind din zbor ultimele lor cuvinte
înainte de moarte/
ceva semănând a rugăciune
alteori a înjurătură groasă
depinde draga mea dragă
depinde în ce limbă te desparţi
de autodafe-ul ultimei nopţi de iubire

trec biciclete-nflorate – o nebunie-
pe lângă cei trişti urâţi şi proşti/
miroase ameţitor a livre de poche
a croque-monsieur
a târfe ieftine din Place Pigalle
sângele castanilor bubuie
precum sirena acestui prim cargobot
ancorat pe unul din cheiurile dâmboviţene

Madlenă

De ce îmi tot spui doamnă
că îmbătrâneşti?
îmi tot repeţi că se lasă seara şi
uite ce frumos clipeşte ochiul roşcat
al sticlei de whisky -
iar ţigara mea desenează prin aer
vieţi scurtate de licurici
contururi obscene de cantaride/
dar de ce doamnă? îmi strecor
şarpele mâinii pe sub
voalul turcoaz/ ceva
fierbinte împrimăvărează
margini ruine paragini -
o madlenă străluce
în abisul paharului/
picioarele noastre
fac bruderschaftul etern

Acvaforte 3

Pe lângă mine trec maşini
de mare tonaj/ vuiesc antologii/
opere complete mirosind
ca vechile necropole etrusce/
toţi ambalează- e un vacarm infernal
pe şoselele cu o singură direcţie –
privesc calm urmele derapajelor
morţile frumoase/
sinuciderile de duzină
pe autostrada limbii române/
eu ştiu că am o dragoste mare
cât a blondului Nichita
o grămadă de emoţii amestecate
şi multe alte ciudăţenii -
dispariţii misterioase
naşteri inexplicabile de stele fixe
şi lacrimi care îmi intră
neîncetat în ochi
ca ploile acestea curgând
mereu pe sens interzis

Iti spun

Iti spun/
e vremea de ieşit pe străzi -
vremea de căutat
cu disperare si maximă îndurerare
dragostea pierdută
la ultimul joc de poker
cu viata asta
parşivă...
(Opium)