Poetul - păsărar

Poetul-păsărar
umblă fără odihnă
prin satele mioritice
cu tolba plină de nefericire/
cu fărâmituri şi grăunţe
cu frânturi de cântece ale nimănui
sunt atâtea şi-atâtea de hrănit
de eliberat apoi către aştri
prin aerul de cobalt/
atâtea triluri vechi învăţate pe de rost
încă din clasele primare
în epoca de tristă amintire
a sentimentelor ploioase
dă-ne Doamne nouă
şi cîteva păsări de noapte
care să nu tulbure
agitatul lui somn/
şi dă-ne nouă gloanţul orb
cel de toate zilele
de împuşcat în inimă
soarta asta a noastră
pentru a păşi fără frică de moarte
pe sub ferestrele sale

S-a ieftinit zborul păsărilor

S-a ieftinit zborul păsărilor -
oricine îşi poate rezerva un loc
pentru o călătorie în ţările calde
sau după dorinţă pe deasupra fiordurilor/
în ţara lui Solveig/ oricine poate visa
la un drum doar dus/ la o vacanţă prelungită
hrănit doar cu aerul de sub aripă

dar noi care avem deja oase pneumatice/
noi cei din ţarcurile împodobite cu leduri/
scoşi la paradă doar de ziua naţională/
noi care aplaudăm frenetic struţii şi politica lor/
putem spera oare la un loc modest
la clasa stupid people? sunt permise bagajele
sub douăzeci de furtuni solare?
iarba verde de acasă/
sărutul distant al iubitei/
nopţile nedormite/ câinele credincios/
povestea încă nescrisă a vieţii părinţilor?
am auzit că s-ar fi ieftinit zborul păsărilor -
doar azi/ poate şi mâine

Relaxări

Relaxări

Nimic nu-i mai dulce spuneam
decât clipa căderii picăturii de ploaie
pe acoperişul tău de lapislazuli/
decât momentul imploziei coapselor nervilor
în urcare grăbită pe muntele sacru

apoi mi-a plăcut secunda evadării în stradă/
clipa impactului cu maşinăriile infernului –
ai traversat în fugă pe roşu/
ai îmbrâncit trecătorii absenţi
florăresele anonime mâncătorii de seminţe
părăsind îngroziţi locul faptei –
ai traversat pe roşu
numai ca să prinzi
clipa cea de pe urmă/
relaxarea la maxim a pupilelor mele
în nebunia reclamelor roşii albastre verzi
despre griul garantat
al zilei tale de mâine

Şi uite-i cum se topesc în pământ/ cum nu se pierd din priviri/ şi ochii lor închişi/ parcurg într-o secundă întreaga lor viaţă/ cu zboruri şi căderi/ cu mici bucurii şi multe mizerii/ din care s-a născut totuşi o stea imperfectă/ aprinzându-se doar când vrea ea//doar acea clipă timidă contează/ secunda comprimând timpul/ cu îmbrăţişarea tandră/ a plantei carnivore// poate cineva îşi va mai aduce aminte/ de casa lor scufundându-se treptat/ pe strada Morilor de Vânt.

- Aţi avut vreodată presimţirea morţii dumneavoastră?

Cezar Ivănescu: În actuala existenţă?

- Da.
Cezar Ivănescu: Hm... greu de spus... E greu de spus şi nu ştiu dacă nu ne apropiem de un histrionism sau de o anumită impudoare să vorbesc eu despre asta. Dar spun asta şi ne oprim aici. Dacă poate o să mai facem altădată vreo carte, peste mai mulţi ani, poate atunci voi spune mai mult. Eu sînt sigur că voi şti cum voi muri. Atunci cînd trebuie să mi se anunţe, să mi se comunice, să mi se arate, ca să folosesc trei expresii diferite, de trei nivele, voi şti exact şi cum voi muri, şi ziua, şi ceasul morţii.

- Cine aţi vrea să nu moară înaintea dumneavoastră?
Cezar Ivănescu: Toţi cei pe care-i iubesc. Dar absolut toţi.
(Interviu cu Cezar ivănescu)

Visometrul

Visometrul

Încă nu se inventase instrumentul
diabolic de măsurat temperatura viselor/
nici poezia nu fusese descoperită
de vreun homo ludens nebun
care/ aşa în joacă/ să fi aşezat
viaţa lângă moarte/
încântat că ieşise ceva de speriat
dar foarte frumos/
asta era pe vremea
când încă mai credeam
că ceasornicul de buzunar al bunicului/
ascundea sub capacul aurit/
inscripţionat cu monograma M.E./
lucruri de mirare –
de pildă o lăcustă verde/
un cosaş încordat
gata să sară afară din vreme/ din timp/
sau o femeie de marţipan
care să poată fi ronţăită
noaptea-n pat cu capul sub pătură
într-un întuneric desăvârşit –
de-atunci durează bezna asta
între pereţii căreia plâng/
în urechi cu lăcusta aceea neadormită/
de atunci visometrul
funcţionează perfect

Ultimii îngeri

Ultimii îngeri

Despre ultimii îngeri veniţi
nicio istorie nu pomeneşte nimic/
ei au sosit nu zburând
ci în cădere liberă cu aripile arse
cu bietele lor aripi strânse la piept

apăreau chiar în clipa
când nimeni nu-i mai dorea
ca nişte stele rănite
deasupra orizontului roşu

semn rău au spus oamenii -
şi –au ascuns vitele prin case
plecând cale de mai multe zile
pe urma aştrilor enigmatici
călătorind totdeauna în grupuri de câte trei

dar ei îngerii ultimi
mai zac şi azi prin aşezăminte de sănătate
prin spitale cu nume de flori –
sedaţi legaţi bine de paturile de alabastru/
deasupra cu icoana vreunui salvator providenţial
înscrişi conştiincios în registre obscure
fără părinţi fără nume fără sex
doar cu amprenta morţii prelevată la naştere

eu am fost martor/ am văzut totul
şi am orbit –
ajută-mă să trec strada te rog

Jurnal

Jurnal

Fiecare cuvânt
pe care nu izbuteşti să-l rosteşti
înseamnă soarta cuiva –
a frunzei în cădere liberă
a paharului plin scăpat pe jos
a prietenului atât de uşor uitat -
soarta atâtor necuvântătoare
alcătuite doar din sunete şi litere
pentru ca tu nerecunoscătorule
să le auzi să le vezi

se întâmplă să cadă în iarbă
şi iarba se colorează în nebuneşti
culori complementare/ şi ţipă îndurerată/
şi vin limacşii şi spală toate aceste păcate/
vin nişte greieri lăcuste cosaşi –
vine la urmă şi căţelul pământului
îl împătureşte cu grijă
şi-l cară undeva în adânc
lângă sufletul celor
adormiţi întru Domnul

Jurnal

Jurnal

În timp ce noaptea urcă pe furiş
în cupa de argint a lui Artur Degeaba
parcurg febril istorii cu domniţe
şi cavaleri fără frică şi fără prihană -
mă tem că ridicând lespedea
ultimelor zile/ la fel te voi afla
aproape la o vârstă de copilandră/
cu tot atâţia ani la număr/
cu aceeaşi ploaie de albăstrele în păr
ca şi când cineva te-ar fi plîns
nu mai devreme de ieri/

drept e - cineva mi te repovesteşte
fără milă secundă cu secundă/
cineva citeşte peste umărul meu
îi simt răsuflarea rece la tâmplă
mirosul de pergament străvechi
oftatul de stea bătrână

Trupul nostru

Trupul nostru

Trupul nostru carele
încă nu eşti în ceruri,
sfinţească-se sângele tău,
vie pentru totdeauna stăpânirea ta
facă-se voia ta pretutindeni
pe pământul care
îşi va aminti curând de tine
moartea noastră cea de toate zilele
dă-ne-o nouă cât mai târziu
poate niciodată
şi ne iartă nouă iubirile
de care atât de uşor am uitat
şi du-ne pre noi cât mai des în ispită
şi nu ne izbăvi de păcatul fornicaţiei
acum şi pururea
şi-n vecii vecilor

Moartea pescuieşte plancton

Moartea pescuieşte plancton

Trec anotimpurile peste noi –
furioase valuri de ţărm –
dar în Insula Salvării e bine e pace –
acum e toamnă
acum e iarnă –
ultimul dintre noi
a naufragiat aici
în anul unu al erei noastre/
cine-i mai ştie
palmele străpunse
piroanele însângerate?
dormiţi liniştiţi
scria el în mesajul
ascuns într-o sticlă –
moartea pescuieşte plancton
undeva prin constelaţia
Alpha Centauri

Jurnal VII

Jurnal VII

Max îşi aduce aminte/ cum a iubit-o el pe Eleonora/ o copilă /elevă la liceul de fete Domniţa Bălaşa/ a plăcut-o din prima/ în uniforma ei bleumarin de cadetă puberă/ i-a iubit matricola portocalie/ cu fatidicul număr 666/ talia de viespe genele păcătoase/ de nimfetă/ gleznele pururi neliniştite// a dus-o la cinema/ pentru că rula un film cu Bette Davis/ puteai muri şi învia/ de plictiseală/ şi Max a cutezat să-i atingă umărul crud/ sânii incerţi/ cam asta a fost/ apoi i-a suflat cald în ureche/ cum fac bătrânii mieilor abia născuţi/ nişte cuvinte
pe care nu-şi amintea unde şi la cine le auzise/ Eli Eli lama sabachtami// i se rupsese filmul/ mahalagii fluierau băteau din picioare/ huo/ apoi s-a aprins o lumină timidă/ ecranul alb semăna perfect/ cu memoria mea de-acum

Ca scriitor, eu doar execut fotografii

Ca scriitor eu doar execut fotografii a ceea ce văd, în cuvinte. Dacă scriu despre sadism este pentru că acesta există. Nu eu l-am inventat şi dacă ceva oribil se petrece într-una dintre cărţile mele este pentru că astfel de lucruri se întâmplă în vieţile noastre de zi cu zi. Nu sunt de partea răului, în cazul în care un astfel de lucru există în abundenţă. În ceea ce scriu nu sunt întotdeauna de acord cu ce se întâmplă şi nici nu lâncezesc în mocirlă doar de dragul de a face asta. De asemenea, este interesant de observat că oamenii care îmi ironizează munca par a trece cu vederea secţiunile care conţin bucurie, dragoste şi speranţă, şi chiar există astfel de secţiuni. Zilele mele, anii mei, viaţa mea au văzut urcuşuri şi coborâşuri, lumini şi întunecimi. Dacă aş scrie în continuu şi numai despre lumină fără să menţionez celelalte lucruri, atunci, ca şi artist, aş fi un mincinos.(Charles Bukowski)

Via dolorosa

Via dolorosa

Orbul plânge cu o lacrimă de argint -
un câine recunoscător
linge lacrima în urma lui
ni se pare firesc ca un câine
să-şi stingă setea cu lacrimi de orb -
prin pieţele publice
curg arteziene cu aqua toffana
pe via dolorosa mergem şi noi
culegem spinii stelei pubere
ne împodobim frunţile
ne salutăm cordial
alungăm câinele cronofag
cu un picior bine plasat
ave

Omul cu borsalină

azi, vineri 13

...am primit acest mesaj de la domnul Darie Lăzărescu:

"azi vineri 13
am primit Grossomodo
tocmai dormeam adânc somnul raţiunii
când brusc a scăzut temperatura
camerei în care mucezeam
încă din secolul trecut/ doar câteva tomuri
luminau ca felinarele Bucureştilor de altădată
curierul mi-a dat să semnez
semnează
mi-a aşezat cartea în palme
ca şi cum ar fi aruncat o cărămidă de sus
de pe acoperişul unei case în demolare
mă şi miram/ cum să vină pensia
aşa devreme/ o fi căzut guvernul
o fi intrat Ferentariul în Schengen
ori s-a redeschis la tanti Elvira
nimic din toate acestea/ doar o carte
împachetată în cel mai fin papirus
ca o lucarnă/ ca o fereastră
deschisă la demisol
în viaţa asta ploioasă"

reverenţele mele, domnule!:)

Levcada

NOLI ME TANGERE...

Fotografii a ceea ce se vede

Ca scriitor eu doar execut fotografii a ceea ce văd, în cuvinte. Dacă scriu despre sadism este pentru că acesta există. Nu eu l-am inventat şi dacă ceva oribil se petrece într-una dintre cărţile mele este pentru că astfel de lucruri se întâmplă în vieţile noastre de zi cu zi. Nu sunt de partea răului, în cazul în care un astfel de lucru există în abundenţă. În ceea ce scriu nu sunt întotdeauna de acord cu ce se întâmplă şi nici nu lâncezesc în mocirlă doar de dragul de a face asta. De asemenea, este interesant de observat că oamenii care îmi ironizează munca par a trece cu vederea secţiunile care conţin bucurie, dragoste şi speranţă, şi chiar există astfel de secţiuni. Zilele mele, anii mei, viaţa mea au văzut urcuşuri şi coborâşuri, lumini şi întunecimi. Dacă aş scrie în continuu şi numai despre lumină fără să menţionez celelalte lucruri, atunci, ca şi artist, aş fi un mincinos.(Charles Bukowski)

Jurnal VIII

Iubito vine iarăşi noaptea/ mişcărilor necontrolate/ a gesturilor inutile/ a cuvintelor dezbrăcate de orice ruşine/ iubito a minciunilor dulci/ cu aromă de sulf şi catran // hymenul încă virgin/ al stelei Mira Ceti/ stă închis sub pântecul tău profund asiatic/ ca uşa casei în care mai ieri/ ne-au murit părinţii/ mult timp înainte de a ne fi născut/ cu mult înainte de a fi uitaţi/ în această dugheană/ de la periferia lumii