...lui Aurel Sibiceanu
Hai să ne vedem măcar în viaţa asta –
noi cei născuţi pe la apus de soare –
să povestim lăcrimând despre iubirile noastre
acum gospodine grase şi cuminţi
ca nişte vaci blânde/
despre părinţii duşi şi neamurile noastre abjecte
să recompunem de vrei drumul stelei
care se face că nu ne mai cunoaşte
poetul se odihnea pe banca lui preferată
din parcul sepia al monumentelor istorice
spărgea seminţe/ se vedea
că încă îşi caută prin pubelele municipale
versul pierdut într-un moment istoric
de sărăcie lucie –
m-a privit cu frumoşii lui ochi exoftalmici
a căutat îndelung prin raniţa militară
străpunsă de gloanţe sfâşiată de explozii oculte
a scos bastonul de mareşal al poeziei
mi l-a întins absent absent
apoi s-a întors să mângâie
un câine vagabond
care îi cerşea insistent de mâncare
îmi aduc aminte perfect –
era spre seară şi pentru vecie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu