John Lennon - Imagine

Actorul

În oraşu-n care nu plouă
de trei ori pe săptămână
actorul se poticneşte pe scări-
la dracu scările care nu duc nicăieri –
iubita oricum nu-l mai aşteaptă
cu mâncarea caldă de cartofi/
valiza stă cuminte în faţa uşii/
vecinii spionează
curioşi la culme
dacă personajul crapă
în actul al patrulea/
dincolo de vizoare
o mie de ochi
savurează deja evenimentul –
sărbătorile iată
vin cu lacrimi de sânge

nu plouă
dar ninge frumos
ca-n globul de cristal
al cetăţeanului Kane
plămânii se chinuiesc să respire –
ninge să ni se spele
absolut toate păcatele-
printre blocurile gri
creşte încet dar sigur
catedrala albă
a mântuirii neamului

Jurnal

Şi vine iarăşi lunea neagră
şi femeile dispar –
cum se crapă de ziuă –
ca măgarul în ceaţă
nu mai ştiu nimic
de rujurile tampoanele
parfumurile lor delicate
sunt cartea albă
a revoluţiei confiscate
priviţi-mi mersul şleampăt
mă simt ca o propoziţie
eliptică de predicat

Astăzi

Astăzi
care va fi ieri
a plecat Nichita
atât de tare îl durea
calul său măiastru
încât a descălecat
şi a mers şi a mers pe jos
şi o mai călători şi-acum
dacă n-o fi murit

Opium

Memoria mea e fără cusur
ca un oţel albastru de Toledo –
deavalma toţi cei duşi
la căpătâiul cărora
n-am şezut şi n-am plâns
toate dragostele fanate
cărora nu le-am oferit
niciodată o floare
suferinţe subtile
ca nişte otrăvuri parşive
pielea ta
mirosind a pucioasă şi ambră –
trebuie să fii nebun
ori tenace fumător de opiu
să uiţi jurămintele
făcute la beţie/ lacrimile
căzute în pahar
în seara de pomină
când te-ai simţit mai părăsit
decât puiul de cuc

veţi trece şi azi senini pe lângă –
numai pe lângă –
bănuţul tristeţii
uite-l cum se rostogoleşte stingher
lângă un măr şi-un covrig –
încă o insultă la adresa
defunctei zile de ieri

Interzis

Iubita mea se tot ascunde
după cuvintele vechi
din ethimologicum magnum
îmi trimite mesaje
într-o limbă moartă –
amo amare amavi amatum –
pelvisul ei geme de arhaisme
de sumbre vocabule teutonice

mă descurc greu
prin pădurile lui Siegfried –
piticul Alberich îmi face cu ochiul
verboten mein Herr
coapsele ei de walkirie
se deschid larg
abia după moartea
unuia dintre noi
poate nici atunci

Oglinda

Am îmbătrânit rău
strecoară Max printre dinţi
în timp ce se bărbiereşte –
am îmbătrânit şi m-am prostit
vorbesc cu oglinda asta stupidă
bolnavă şi ea de cancer

Eleonora tot împletea împletea
unul pe faţă cele mai multe pe dos
o enormă pânză a Penelopei
tocmai răsărise un soare ca lămâia
o fată subţire întindea rufe albastre
tocmai la etajul al nouălea
adolescenţii se încuiaseră în baie
iubindu-se cu ultimele tabloide capitaliste
ziua începea frumos
în toate toaletele publice

am o faţă de înecat –
mai spune Max – de sturion aruncat
după şase luni la gurile Prutului
dar tot m-aş iubi sălbatic
cu Ondine/ aşa pentru ultima oară

femeia Eleonora
urmărea distrată fulgerul briciului
a spus într-o doară/ e veneţiană
moştenire de la mama –
când Max a şi trecut lama
peste jugulara lui obosită –
oglinda se înviorase
amurgul cădea rapid
ca o ploaie sângerie de vară

Istorie

...iar femeile vor cădea pe gânduri
contemplând dezgustate
organul flasc al celui care doarme dus alături
toropit de muncă şi griji/ vor avea insomnii
chinuitoare care vor dăinui ani şi ani/
vor descoperi într-o bună zi
că au îmbătrânit detot aşteptând o altă înviere
vor închide toate ferestrele dinspre mare
şi vor refuza să se recunoască în oglinda spartă –
nu/ aceasta nu sunt eu/ e madam Zambilă de la colţ –
copiii lor mai practici vor sparge cochiliile
lespezile cimitirelor vor fi pline de cadavrele melcilor
de căsuţe strivite nemilos cu călcâiul –
asta e mâncarea morţilor vor spune ei – să fie primit

...şi bătrânul alchimist va gândi
în timp ce îmi cercetează fruntea arcadele
privirea mea de leu bătrân/ lividităţile falangelor –
aşa-i că nu doare/ nu deloc/ dar mă simt
de parcă mi-am văzut toţi prietenii murind/
nu-i nimic grav va adăuga el
e lepră/ lepră în toată regula

Vineri

Nu te mai preface că treci strada pe verde/
e un du-te – vino nebun prin canalele pneumatice/
prin arterele magistrale ale lumii/
viaţa e o necontenită trecere pe roşu/
o ştii prea bine/

nu te mai preface că iubeşti petele solare
când în secunda imediat următoare
te retragi la umbra parşivă
a somnului de după-amiază/
înghiţit/ digerat
în stomacul mătăsos
al uitării de sine/

nu-mi mai spune că ţi-ai programat
zilele albe-negre după ultima editare
a Cărţii tibetane a morţilor/ e vineri
şi încă nu te-ai îndrăgostit/
încă eşti un fir de nisip inocent/
o fereastră spartă cu zgomot/
o uşă trântită violent/
încă o voce oarecare în labirint/

şi în general nu te mai preface că mori frumos/
definitiv împăcat cu clipa cea repede/
nu te mai minţi că ţi-e bine/
când de fapt ţi-e mai rău
decât după o băutură contrafăcută/
când de fapt îmbraci aceeaşi haină de ieri/
aceeaşi piele din care n-ai mai ieşit
de mai bine de-o sută de ani

Jurnal

Va veni desigur şi iarna
şi poeţii vor începe să scrie
despre sufletele lor
încălzite la gura sobei –
despre fantasme şi plopi
pierduţi în zarea tinereţii

va veni totuşi iarna -
sângele meu va ezita ruşinat
de plăcerile lui vinovate
urcând tot mai lent
în recipientul secret
dintre coapsele tale fanate

vai sânii infantei
cât de timid vor îmbătrâni
ca levănţica printre rufe străvechi
ca florile-soarelui în destrămare -
vom amâna sexul sălbatic
până târziu după miezul de noapte
într-o interminabilă
dureroasă ipsaţiune

Jurnal

...lui Murivale

Uite că s-a dus şi ultima mea rudă
din această viaţă-
a lăsat drept avere un teanc de poze
crăpate precum pământul
în anul marii secete din 1947
aş fi jurat că e Dumnezeu
în ziua când a binevoit să se odihnească
era doar un bătrân cu ochii albi atât
cu mâinile pe genunchii numai petice
când limpezi albastre
când înnorate
un bătrân cu tălpi de copil
orfan prea devreme
în mână cu un bulgăre de fericire
pe care nici la Paris
nu ţi-l mai ia cineva pe gratis

gândind că e timp pentru toate
ascund fotografia în ape adânci şi verzui -
privesc cum se scufundă ca un înecat şi
deodată văd cum începe să ningă
în paradisul nostru murdar
cu toate zăpezile de altădată

Jurnal

Chiar în secunda când
ne adresam fals călduroase urări
de viaţă lungă – sună un telefon
de undeva din trecut -
cineva mă întreabă dacă mai întârzii
şi dacă pe la noi e vreme bună
tocmai duceam paharul la gură
când sfatul cuiva
a venit la fix –
să iau un taxi să nu răcesc, să caut cheia sub preş
să mă strecor uşor în patul rece ca piatra
şi dacă se poate
să visez că fac dragoste
cu o femeie vie din cărţile mele

şi tot aşa pe mai multe voci
de copii nenăscuţi/
de păsări care nu ştiu
decât un singur cuvânt –
nevermore