Oglinda

Am îmbătrânit rău
strecoară Max printre dinţi
în timp ce se bărbiereşte –
am îmbătrânit şi m-am prostit
vorbesc cu oglinda asta stupidă
bolnavă şi ea de cancer

Eleonora tot împletea împletea
unul pe faţă cele mai multe pe dos
o enormă pânză a Penelopei
tocmai răsărise un soare ca lămâia
o fată subţire întindea rufe albastre
tocmai la etajul al nouălea
adolescenţii se încuiaseră în baie
iubindu-se cu ultimele tabloide capitaliste
ziua începea frumos
în toate toaletele publice

am o faţă de înecat –
mai spune Max – de sturion aruncat
după şase luni la gurile Prutului
dar tot m-aş iubi sălbatic
cu Ondine/ aşa pentru ultima oară

femeia Eleonora
urmărea distrată fulgerul briciului
a spus într-o doară/ e veneţiană
moştenire de la mama –
când Max a şi trecut lama
peste jugulara lui obosită –
oglinda se înviorase
amurgul cădea rapid
ca o ploaie sângerie de vară