Opium

Memoria mea e fără cusur
ca un oţel albastru de Toledo –
deavalma toţi cei duşi
la căpătâiul cărora
n-am şezut şi n-am plâns
toate dragostele fanate
cărora nu le-am oferit
niciodată o floare
suferinţe subtile
ca nişte otrăvuri parşive
pielea ta
mirosind a pucioasă şi ambră –
trebuie să fii nebun
ori tenace fumător de opiu
să uiţi jurămintele
făcute la beţie/ lacrimile
căzute în pahar
în seara de pomină
când te-ai simţit mai părăsit
decât puiul de cuc

veţi trece şi azi senini pe lângă –
numai pe lângă –
bănuţul tristeţii
uite-l cum se rostogoleşte stingher
lângă un măr şi-un covrig –
încă o insultă la adresa
defunctei zile de ieri