...lui Murivale
Uite că s-a dus şi ultima mea rudă
din această viaţă-
a lăsat drept avere un teanc de poze
crăpate precum pământul
în anul marii secete din 1947
aş fi jurat că e Dumnezeu
în ziua când a binevoit să se odihnească
era doar un bătrân cu ochii albi atât
cu mâinile pe genunchii numai petice
când limpezi albastre
când înnorate
un bătrân cu tălpi de copil
orfan prea devreme
în mână cu un bulgăre de fericire
pe care nici la Paris
nu ţi-l mai ia cineva pe gratis
gândind că e timp pentru toate
ascund fotografia în ape adânci şi verzui -
privesc cum se scufundă ca un înecat şi
deodată văd cum începe să ningă
în paradisul nostru murdar
cu toate zăpezile de altădată
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu