Blague 2

Prieteni trăim zile dulci
într-un veac cât se poate de toxic –
mestecăm chewing gum
tragem pe nas/ nu ne pasă
de damele din Cartierul Roşu-
noi o iubim pe Eleonora
care ne-a oblojit
de câte o boală lumească
ne-a făcut ceaiuri de tei
ne-a dus cu taxiul la doctorul
de nasgâtşiurechi- ne-a plătit tot –
veacul e dragilor prea scump
pentru buzunarele noastre cam sparte/
iertaţi-mă dacă azi n-am să plâng
la înmormântarea unuia dintre noi
ne-am născut deja prea trişti –
priviţi cum plouă ca în Macondo
ca şi cum cuiva i-ar părea rău
că pleacă din cea lume
credeţi-mă – lacrima e
cea mai parşivă muiere
iertare
din cauza ei sunt astăzi
mai mult decât confuz

Poemul de azi

Poemul de azi l-am scris ieri
ori în trecutul foarte îndepărtat/
într-o vreme când dragostea
era doar o utopie
precum republica lui Platon -
în acel timp când locuiam într-o peşteră
la a cărei intrare ardeau focuri atice
iar noi nu vedeam decât umbrele
celor care treceau de mână prin viaţă –
l-am scris atât de demult
încât azi abia mai răzbat
şoapte vagi/ voci de copii/
uneori plânsete în întuneric/
un oftat ori sângele foşnind în surdină
ca o anacondă într-o pădure tânără –
dacă încă suntem aici înseamnă
că aşteptăm răbdători
finalul unei poveşti cu
cu gnomi şi elfi fericiţi
cultivând câmpiile lor elysee

Pe surse

Avocatul de vis-à-vis
primeşte mereu sacoşe
cu de-ale gurii
zilnic un penal amărât
la poarta lui forjată
uite-aşa se mai înalţă
un turnuleţ către Dumnezeu
se mai construieşte o terasă
cu stele carnivore
rotweilerul lui
latră tot mai obez
vis-à-vis biblia
e un biet caniche
cu pilor şi cardia
pururi deschise

Dincolo de ecranul albastru

Pe cei
pe care nu-i vezi
nici nu-i auzi dincolo
de ecranul albastru
cu trei păpădii frivole
gata să-şi ia zborul –
pe ei poate că îi sărută moartea
fără ca tu să le spui
bună dimineaţa dragilor/
am visat asnoapte
că eraţi încă în viaţă
bine sănătoşi
şi se făcea că m-aţi căutat
pe viu fără anestezie
se făcea că sunaţi insistent
la poarta mea
de pe strada Orientului
nr.9

Blague

Vedeţi s-a înseninat-
iubirea ia forma
unei bucăţi de carne roşie
între două felii de pâine neagră/
s-a înseninat –
golim unu două nouă pahare
cu vin roşu/ ne urăm
viaţă fără sfârşit
pipăim pe sub masă
femeia altuia
suntem fericiţi că avem
surplus de omega3
ne pare nespus de bine
că am evitat la limită
căderea în depresia de după-
s-a înseninat
prozit

Anonimus 8

Mă voi culca şi voi dormi liniştit –
se mai aude doar maşinăria
bine unsă a universului
cuvintele mele sunt sărace
ca nişte oameni ai străzii/
se adună prin subterane
prin canale sordide
leagă prietenii
pe viaţă şi pe moarte-
măsuri şchioape silabe consoane
surde vibrante/
mici implozii subpământene –

însăşi dragostea primeşte un asterisc
fiind cât de cât explicată
în subsolul vieţii noastre
din păcate repede trecută cu vederea

undeva de la cota zero în sus
aştrii pocnesc ca nişte păstăi
prea coapte/ picură câte o lacrimă
de aur în palma întinsă a cerşetorului
e bine e pace – mă voi culca
şi voi dormi liniştit

Anonimus 7

Sunt sigur –
cineva se află
dincolo de ochiul meu
aproape orb-
mult mai departe de iris
dincolo chiar de
straniile pachete cromatice
şi la mare distanţă
de conturul
trupului tău minunat/
atât de departe încât de o vreme
nu mai percep decât
hemoragii misterioase
pe care slaba mea mână
zadarnic încearcă să le preschimbe
în cuvinte/ în sentimente
cât de cât palpabile –

cineva a lăsat înadins
o poartă deschisă –
mă voi strecura pe furiş
prin întuneric
chiar dacă risc să fiu împuşcat
în ochiul şi în inima mea
cu glonţul lui de argint

Ziua pe hârtie velină

Ziua ta
e plină de înţelepţi
de guru spirituali
de maşini infernale
şi de femei perfecte -
totul tipărit splendid
pe hârtie velină de calitate
în culori veneţiene -
uite-aşa îţi vine să bei până
la căderea sub masa tăcerii/
îţi vine să scrii o altă
Kama Sutra – s-o iei de la capăt
cu amărăciunea
priapicului solitar
chiar dacă mâine te-ai putea trezi
eliminat din peisaj
dincolo de punctul de fugă
cu o floare defunctă la butonieră/
mâine – a doua zi
după tinereţe

TROPAR DE PRIMĂVARĂ – 2

Trecut mult
după miezul nopţii
mă tot gândesc
la fotografia ta
cu o fetiţă în roşu
traversând în fugă
o piaţă pustie –
tâind până la sânge ploaia
căzută pe neaşteptate
ca şi când clipa vieţii ei
ar fi încremenit
la jumătatea drumului
dintre cuvântul gândit
şi cuvântul scris

Anonimus 6

Artur Degeaba
a fost un tip
care n-a stat niciodată
la o masă rotundă -
singura lui amintire
era măsuţa măruntă
la care se aşezau -
el şi câţiva strămoşi-
în faţa unui castron
din pământ roşu/

venea seara -
aprindeau o lampă cu gaz-
canioanele
din colţul gurilor bătrâne
brăzdau americi imaginare/
feţele lor prelungi/
alungite ca ale
unor voievozi zugrăviţi
în bisericile din veac -
tremurau în oglinzile vremii

cei fără de teamă şi prihană
întingeau în fiertură
pâinea lor cu miros
de pământ proaspăt întors –
Artur urmărea absent
arderea pe rug a unui înger
cu aripi de flutur/
ploua fără istov cu stropi
de sânge albatru/
la radio Camelot
se transmitea în direct
crima pasională a secolului –
te iubesc ca şi când n-ai fi –
i-a mai spus Ginevra
mergând la culcare

Frivolina

Îmi plac
hainele tale
aruncate aiurea
ca nişte epitete cromatice
şi comparaţii
într-o compunere naivă
de clasa a VII-a/
mă topesc după
metafora plasticizantă
a desuurilor tale
negre şi roşii
atârnând de candelabrul
nostru ceresc/
îmi place condurul tău
de cenuşăreasă
un pic fanată –
mărul otrăvit
din care muşc cu nesaţ
ca şi cum dragostea
asta târzie
ar fi soluţia dulce
a sinuciderii în doi

Anonimus 5

Iar a trecut ziua
fără o pată de albastru ultramarin –
m-am tot gândit cum ne va sta amândurora
întinşi pe un pat de piatră caldă/ cu un acoperământ
din flori de câmp ce repede ne vor preschimba
în două cuvinte rostite într-o limbă moartă –
vae victis sau aurea mediocritas/ totuna/
m-am tot gândit cum să lăsăm deschisă o fantă
prin care să putem respira
aerul sărat de deasupra unei mări oarecare/
o fisură măcar/ uitată
din plictiseala duminicală a Ziditorului/
chiar dacă ne va fi tot mai greu/
chiar dacă ne vom îmbrăţişa pe veci
în uralele mulţimii
însetată de sânge tânăr

Anonimus 4

Vine cineva şi-mi tulbură apele
în care te oglindeai doar tu cândva/
inventează pelagicul abisul
şi alte asemenea minuni în care astăzi
chiar nu mai crede nimeni/
aruncă sonda şi-şi dă cu părerea
despre adâncimea sufletului
şi alte lucruri dulci uşoare comestibile/
aruncă sonda în întunecime/ spune –
bezna e unicul adevăr valabil
din ea înfloresc chipurile regale şi tot
în ea se îneacă efemeridele
după dansul erotic de-o zi

încerc să-l conving
că dragostea pentru pistruii
serbărilor deocheate /pentru fulgerele
iscate la atingerea sânului tău globular -
o dragostea asta ar fi singura adevărată –
şi el râde în umbră
şi îmi arată mulţimea pestriţă
vieţile amestecate
micile explozii de primăvară
ca nişte focuri aprinse pe dealuri
în vreme de primejdie