Iar a trecut ziua
fără o pată de albastru ultramarin –
m-am tot gândit cum ne va sta amândurora
întinşi pe un pat de piatră caldă/ cu un acoperământ
din flori de câmp ce repede ne vor preschimba
în două cuvinte rostite într-o limbă moartă –
vae victis sau aurea mediocritas/ totuna/
m-am tot gândit cum să lăsăm deschisă o fantă
prin care să putem respira
aerul sărat de deasupra unei mări oarecare/
o fisură măcar/ uitată
din plictiseala duminicală a Ziditorului/
chiar dacă ne va fi tot mai greu/
chiar dacă ne vom îmbrăţişa pe veci
în uralele mulţimii
însetată de sânge tânăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu