sâmbătă, 19 aprilie 2014

Anonimus 8

Mă voi culca şi voi dormi liniştit –
se mai aude doar maşinăria
bine unsă a universului
cuvintele mele sunt sărace
ca nişte oameni ai străzii/
se adună prin subterane
prin canale sordide
leagă prietenii
pe viaţă şi pe moarte-
măsuri şchioape silabe consoane
surde vibrante/
mici implozii subpământene –

însăşi dragostea primeşte un asterisc
fiind cât de cât explicată
în subsolul vieţii noastre
din păcate repede trecută cu vederea

undeva de la cota zero în sus
aştrii pocnesc ca nişte păstăi
prea coapte/ picură câte o lacrimă
de aur în palma întinsă a cerşetorului
e bine e pace – mă voi culca
şi voi dormi liniştit

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu