Draga iubita frumoasa
mea curtezană/ care-mi trimiţi
bezele roşcate pe câmpia mea înzăpezită
însămânţată cu rapiţă/
săruturi împleticite ca urmele de vulpe
în căutarea hârciogilor verii/
dulcea mea înaripată
cu sâni sintetici –
drumul tău către glorie
se poate curma într-un sat
fără apă şi canalizare
cu prunci soioşi şi bocitoare harnice/
o drumul aurit al mediocrităţii
pe care în copilărie
mergeam ţinându-ne de mână
învârtind un cerc de foc
care astăzi încă se roteşte
pe cerul stelei Mira Ceti
de unde alte şi alte fete fierbinţi
flutură batistele lor cu monogramă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu