(Femeile ies din copilărie)

(Femeile ies din copilărie)

ca din jurnalul ştiinţelor şi al călătoriilor -
pe pagina-ntâi un băştinaş din papua noua guinee
devorat de crocodili. ceva mai încolo
fotografia celui care a descoperit în sfârşit
telegraful. o expediţie eşuată la polul nord.
zeppeline în flăcări.catastrofe./ răsfoiesc febril-
nici urmă de alice in wunderland. nimic
despre capra cu trei iezi/ doar urmele
unei crime bine mascată de povestea
scufiţei roşii. o doamne ce frig în lumea
cea nouă cu zulufi arămii/ câte urale nocturne
lângă prostituata ucisă în gang
lângă târfa cu sex de copil/
dar cât de frumos mai cânta cerşetorul
el condor passa şi zaraza
vreau să-mi dai gura-ţi dulce.

(Scotocind prin lada de zestre a femeii)

(Scotocind prin lada de zestre a femeii)

am aflat întuneric felurit-
unul mătăsos ca foşnetul rochiei de bal
de un albastru electric/ un altul aspru
ca vocea bărbatului venit de la oaste -
erau acolo teancuri de beznă cosmică.
mâinile mele de alchimist încercau să precipite
mâhnirea gri a ploii de toamnă
în praf scânteietor de alexandrit.
cineva ofta ţesând o pânză
începută în urmă cu douăzeci de ani
erau şi suspine de dragoste
înmormântată prea repede
şi zgomot de uşi trântite/ de ferestre închise
şi paşii cuiva despre care
istoria recentă nu pomeneşte nimic
am închis încet/ pulberea
s-a întors în sine
ca o stea sătulă de viaţă.

Flashuri

Flashuri

Femeia vecinului face amor în tonuri minore
când se apleacă i se vede sexul ca o
varză de bruxelles/ bărbaţii citesc printre rânduri
grăbiţi să ajungă la pagina 76 din răscoala-
-cea cu violul- muşcate ofilite în glastre
de atâta emoţie/ cerul spărgându-se ca ecranul
unui televizor diamant din vremuri apuse/

şi ce-ar mai fi de văzut? tomberoane pictate
la kilometrul zero/ pensionarul trăznind a
transpiraţie de dinaintea primului război mondial/
fete trase la indigo căutându-şi ursitul/
amiaza în implozie necontrolată/
poetul emil cultivând căpşuni şi măraruri-

doamnă nu-i de ajuns? primeşte-mă
la umbra sânului tău ofilit de naşteri absurde-
prefă-te că sunt unic şi de neînlocuit
în această viaţă a jumătăţilor de măsură
în care tot plouă/ iar cisternele serviciului public
udă în neştire spaţiile verzi de anul trecut.

Purceluşi peşti de sticlă balerine

Purceluşi peşti de sticlă balerine

are în vitrină
mama avocatei de peste drum
o viaţă de om plus fiica susţinută
de un arab şi calul El-Zorab-
acum suntem firmă pe firmament
am vopsit casa în galben de rapiţă
l-am izolat pe bunicul cu Alzheimer
în cea mai depărtată galaxie
să nu mai găsească
drumul înapoi/
am împodobit pereţii
cu poze din primul proces de divorţ
câştigat/ am legat câinele Cerber şi
ne-am cumpărat o pisică de Angora
care din păcate se umple
de electricitate când plouă
la Cornul Caprei-
şi uite cum soarta ne-mpinge-nainte
chiar dacă mai ieri ne dezbrăcam
cu perdelele date în lături
spre bucuria pensionarului de vis-a-vis/
uite şi dragostea cea mare cu chipul
vecinului decedat
acum o săptămână şi ceva.

Invazie

Invazie



Un punct roşu rotindu-se
deasupra unui munte norveg -

insula se trage mai aproape de ţărm/
femeia îşi întinde tentaculele
pe coapsa bărbatului-
istoria se va rescrie de-acum
cu cerneală de sepie.

încep orgiile cu otrăvuri rarisime/
nebunul face haz singur
de glumele sale răsuflate însă
nimeni nu mai crede azi în comedii -
la ce bun dacă însuşi poetul de curte
doarme dus lângă cocina porcilor
tot mai scârbit? la ce bun
dacă punctul cel roşu
anunţă o nouă invazie?

Cât de frumoasă mai poţi fi tu

acum că te-ai înrudit cu răsura/
faci casă bună cu limaxul
şi cu căţelul pământului?
cultivaţi împreună lanuri albastre de in
care spre sfârşitul verii vor zbura către cer/
încheiaţi pacturi de neagresiune
cu ţinuturile brumărelelor de la nord/
nu aveţi timp să visaţi
decât o singură zi pe an
când se deschid
frontierele ploilor.

cât de frumoasă mai poţi fi tu
care îmi vorbeşti doar pre limba
nisipurilor aurifere din alaska?
şi câtă vreme voi mai scrie eu
mesaje în limba indigo
a celor ce au traversat deja
Acheronul?

Blague 7

Poetul damnat
îşi cerceta cu maximă
atenţie încheieturile
gleznele fine de felină
cu care în nopţile sale
de insomniac
se căţăra pe bibliotecă
până pe raftul de sus-
era linişte şi pace acolo
între buchowski şi beniuc-
timpul lucra mai harnic
ca niciodată
cu mucegaiuri micelii
şi alte însemne
ale nobleţii eterne.

l-am citit.
toate substantivele lui
începeau cu vocabula –ne.
nesoare neiubire neinimă –
după care se combinau nebuneşte:
neiubirea neştiutoare
e de nepătruns.
când a ajuns la cuvântul
NEMURIRE
s-a oprit puţin
s-a scărpinat la subsuoară
şi a gândit: acest substantiv
nu există.
începuse să plouă.
mijloacele de transport în comun
gemeau de-atâta lume bună
care desigur
mergea la serviciu.

Fără-ndoială camera mea

mare cât un hangar
a fost martoră la un şir nesfârşit
de naşteri iubiri agonii
dintre cele mai urâte-
cu ochiul ei de icoană bizantină
care şi-acum plânge pe un perete
cu lacrimi de var fumuriu -
camera mea cu pereţii solizi
ca ai cetăţii Camelot
vibrând ori de câte ori
extrag o carte din biblioteca de oase.
de câte ori mă anunţi
că plecarea-ţi va fi iminentă.
măcar lasă un semn
o urmă gracilă în praful roşcat
aşternut la trecerea dintre ani.
lasă un acoperiş ciuruit
precum locatarul evreu-
bătrânul care îşi ridicase
aici o sukkah-
doctorul fără de arginţi
care noapte de noapte
citea din Tora
doar la lumina stelelor.

(Dau pagina de parcă aş dezgropa pe cineva)

din clipă-n clipă m-aştept să văd osemintele brune
când brusc ceva se rupe în mine – ăsta nu mai e somn.
mă trezesc ca ăia bătrâni. îmi aprind un rest de ţigară -
ceva s-a prăbuşit fără zgomot/ bate un vânt străin
ca pe vremea primei iubiri. pun semne de carte
câteva ilustrate poştale trimise de pe frontul de est –
dragă lenuţo nu fi zgârcită cu scrisul
trimite-mi nişte timbre cu regele Carol
Cernăuţiul e splendid roagă-te pentru mine
cu drag al tău locotenent aviator Degeaba Arthur.
mai grăbit decât ultimul Buendia răsfoiesc manuscriptul.
autorul necunoscut tot amână
răspunsul- poate într-o altă viaţă.

Anonimus 3

Scriu pentru că altfel
nu pot să-ţi trimit povestea mea
dincolo. căile Domnului nu sunt
pentru prostul de mine- s-au isprăvit.
cina mi-o iau singur. mă mângâi pe creştet.
îmi spun poftă bună/ mai târziu sting
toate luminile. plonjez într-un somn
în care adesea oraşele ard şi frumoasa Ofelia
pluteşte pe apele râului negru. scriu
ca şi cum aş curăţa cartofi
ca şi cum aş frământa pâine
pentru săracii oraşelor.
în vis traversez apa Lethe –
nicăieri un cuvânt
care să descrie
sexul zilei de mâine.

Întâmplări din cătunul Mârlogea

1.
Numai când dorm ai voie să intri
în sufletul meu. tu alături stând şi întrebându-te
ce caut eu la dreapta ta ori prin ce întâmplare
ai ajuns tu în stânga mea cea nesimţitoare.
îmi poţi ridica pleoapa cu maximă prudenţă
tot repetând: e bine aha aici nu ninge doar plouă puţin
aşa mărunt ca la-nceputul toamnei.
sufletul acesta ar părea pregătit pentru vizionare
dacă ecranul-i albastru n-ar fi făcut zob ţăndări.
fiecare ciob cu istoria lui: poveşti de noapte
poveşti de zi. câteva spărturi pe covorul în flăcări
pe care ne-am iubit în veacul trecut
altele abia ţinându-se în tubul catodic
pulsând cu sfială ca niste aştri tot mai îndepărtaţi.
istorii de tot felul - multe indicibile
încheiate brusc înainte de a însemna ceva
pentru restul lumii.

2.
o femeie cu o fetiţă de mână
trecând puntea peste un pârâu cu apă sărată.
un soare pletos mâzgălit cu galben
arătând cu degetul timpul pauzei mari
( pentru absolut toată lumea).
învăţătoarea cu ochi verzi împărţind cu elevii
pacheţelul cu sanvişuri puse de mama.
toate astea petrecându-se într-o singură secundă
chiar în cătunul european Mârlogea.
şi deodată o violentă hemoragie de pixeli
sărind înnebuniţi din pat pe veioza ta japoneză
pe mâinile tale însângerate.
închide te rog iute fereastra. trage obloanele.
mai bine să te prefaci că în viaţa ta
chiar nu s-a întâmplat nimic.

Întâmplări I

Într-o zi vei afla întâmplări de tot felul
din viaţa mea de om păcătos care acum putrezeşte
în cercul cel mai adânc de la Bolta Rece/ printre umbre
celebre din mahalaua celestă Ţicău/
vei şti că am iubit-o pe numita Luminiţa
care mai apoi s-a măritat cu un profesor beţiv
ce o bătea cu precizie de metronom/
(de-aia a şi murit săraca/ desigur cu gândul la mine)/
vei afla că am avut nenumărate pulsaţii/
tahicardii/ mă laud şi-acum cu o inimă de cârpă/
acum când te iubesc necondiţionat pe tine
care îmi faci ceaiuri de sunătoare/
care îmi serveşti zâmbind otrăvuri dulci/
care mi-ai rezervat un loc răcoros/
la Sfântul Constantin (+) / mi-ai vopsit feroneria
în albul cel mai pur/ te-am auzit eu cum murmurai
în surdină un gospel/ mi-ai plantat
o tufă de iasomie şi ai plătit-o pe Maria della Capella
să-mi aprindă şi mie o lumină/
cât timp vei fi prea ocupată
cu distilarea altor şi altor otrăvuri
cât mai mortale cu putinţă

Acasă

Acasă-
spune copilul-
e un cuvânt cântat
nu scris.
nu e de găsit
pe nicio hartă
în nicio carte
de geografie.
e abstract
ca o colivie
din care a zburat
pasărea-liră.
nu poate fi desenat
ca un acoperiş
cu soarele pururi deasupra.
ar trebui cântat
cu vocea nocturnă
a greierului
de sub prag.
dar ar trebui şi un prag.
şi o fereastră
prin care să azvârlim
restul vieţilor noastre.
şi n-ar fi rău să existe
şi un copac
cu o singură creangă
şi alături doi oameni
ţinându-mă de mână.
ar fi frumos şi trist –
mai spune copilul bătrân
din mine.

Ce oră

Nu încercaţi
să-i şoptiţi la ureche
iubitei
versuri din Bacovia.
mai ales seara
când aveţi altceva
mai bun de făcut.
lăsaţi-i pe simbolişti
cu ploile lor
putrede. treceţi direct
la fapte.nu vedeţi?
amurgul cade
ca o ghilotină
prin pieţele publice.
nu mai e timp.
ce oră este la voi
pe cealaltă faţă
a lunii?

Lucarne 2

Eu mi-am căutat scăparea printre cuvinte
cuvintele s-au salvat ascunzându-se
printre lucruri. a fost o noapte lungă
când am început să adun obiecte –
cum au făcut toţi ai mei – şi-au umplut
cămările debaralele beciurile
cu obiecte ieşite din uz.
de-atunci viaţa mea dă pe dinafară
de cuvinte trădate la primul colţ
asasinate autodafe-uri
sperjururi/ de-atunci chiar iubirea
e o simplă crucificare
pe un aşternut transpirat.
mereu aflu de câte-o femeie
care-şi face curat
în cămările sufletului
inventând astfel o nouă moarte
care/ iată /dragilor/ o ia de la capăt
cu o hărnicie de invidiat.

Lucarne

Pe acoperişuri se prelinge lumina
ca o felină roşcată. lumina îşi spală blana
face salturi se strecoară prin lucarne străvechi.
urme moi în praful aşternut
acum un secol. lucşi scânteietori
pe malacovul bunicii. fluturi de cobalt
în pântecul lăzii de zestre.
prudent o deschid -
jurnalul locotenentului francez începe să toarcă.
citesc lăcrimând: pe-atunci dragostea purta monoclu
uniformă albastră şi cizme perfect lustruite.