(Scotocind prin lada de zestre a femeii)
am aflat întuneric felurit-
unul mătăsos ca foşnetul rochiei de bal
de un albastru electric/ un altul aspru
ca vocea bărbatului venit de la oaste -
erau acolo teancuri de beznă cosmică.
mâinile mele de alchimist încercau să precipite
mâhnirea gri a ploii de toamnă
în praf scânteietor de alexandrit.
cineva ofta ţesând o pânză
începută în urmă cu douăzeci de ani
erau şi suspine de dragoste
înmormântată prea repede
şi zgomot de uşi trântite/ de ferestre închise
şi paşii cuiva despre care
istoria recentă nu pomeneşte nimic
am închis încet/ pulberea
s-a întors în sine
ca o stea sătulă de viaţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu