Iunie

În iunie trec printr-o fază periculoasă-
nu-mi mai sun prietenii nu-mi mai
iubesc amanta (muşcata numită Filomela
cu miros aspru de dragoste întâmplătoare)
doar degetele de la mâini- aceleaşi
în număr de zece pătate de cerneală şi nicotină.

mi s-a prezis că voi pleca într-o călătorie
cu condiţia să pun un mesaj într-o sticlă
să-mi schimb cât de cât caracterul-
aerul stătut din plămâni/ căutătura ciudată
de ins care a văzut cândva anima rerum

în iunie sunt irecuperabil/ pierdut pentru
cei mai mulţi dintre salcâmii săraci
de pe maidanul copilăriei/ de negăsit
chiar în stelele fixe- de neimaginat
fără o pernă de iarbă sub cap.

la drum prin urmare fără
arme şi bagaje deşi vremea
se anunţă nefiresc de rece
deşi tot amân tot încerc
temperatura zilei de mâine
cu vârful piciorului.

Vântul din sud

Vântul din sud ne usucă rufele -
rufele dragi nouă pline de păcate casnice.
prea curate n-au ieşit cearşafurile fierbinţi
nopţile pline de ură dezgustul şi înduioşarea
că şi tu vei muri. aveai o transpiraţie fosforescentă
o răsuflare care uneori se oprea. credeam
că e vântul din sud făcând un popas în drumul său
către septentrion. mi se părea că însuşi sufletul meu
are sincope. doar o bătaie în uşa din cedru
ne-ar fi putut trezi în miez de noapte – frisonând
ca plopii cei fără soţ din poveste
surprinşi asupra faptelor diverse
distribuite cu dărnicie de zeul beţiv.
târziu se termina şi opera buffă.
măştile scuipau seminţe de la balcoane
înjurau gros. îmi aprindeam o ţigară.
te priveam cum dormi
cu minciuna frumoasă pe buze.

Kaddish

Ascult Kaddish
a nu ştiu câta oară.
peste drum se repară
cu zgomot o casă
va dura probabil mai mult
decât o viaţă de om.
o drujbă taie un copac.
un copil striveşte
o gâză albastră.
sub ferestrele mele
nimfetele fumează
ţigări cu marijuana -
e recreaţia mare.
ceva mă sfâşie
cu o gheară de diamant.
rigolele miros a
ultimul discurs politic.
mă sfâşie o gheară
de diamant.
ascult Kaddish
şi deodată
începe să plouă
cu altfel de lacrimi.

Cinema

Excelent ar fi
un generic
pe un cadru fix
cu o pâine de ţară
o lingură de lemn şi
două spice
asta dacă nu ne-ar tenta
un nud în mişcare
al lui Egon Schiele –
o femeie cu pubisul
negru- negru din
sălbatica Eladă.
o târfă ieftină din
Crucea de Piatră.
pâinea şi lingura
şi spicele m-ar arunca
într-un trecut îndepărtat
iar nudul mi-ar stârni
tristeţi amare. bine că
părinţii nu mai apar
mustrători în gros-planuri.
ei turnează filme cu îngeri.
nu ca pe la noi –
numai planuri americane
cu soldaţi la Austerlitz.
numai decese suspecte
în familia Borgia.
mai bine dragilor
o păpădie – e singura
cu care s-ar putea compara
viaţa.
în rest – o moarte
două morţi
ar fi un nonsens.
motor.

(Stai pe treptele palatului la Hofburg)

pare că ai vrea
să urci
să-ţi triplezi
frumuseţea în
oglinzile lui Sisi.
peste puterile mele
să-ţi ţin companie
cu încălţările
astea pentru toate
anotimpurile.
cu mantaua mea
ciuruită de gloanţe.
chiar limba în care
cu greu mă exprim
are ceva din melanholia
teilor din grădina Copou.
trece o trăsură
imperială. valţul
în care-ţi vei pierde
condurul. şi noaptea
de după lipsită de
insomnia dulce
de altădată.

Flash 16 (antique)

Îmi placi tu
ca femeie
nu scrierile tale
filosofice
despre dialectica
vaginului.
piciorul tău dezgolit
pe scara vagonului
care te duce
într-o Siberie
a sufletului.
mâna ta
fluturând batista
ca în Casablanca.
ador şoldul zdravăn
pe care îţi porţi copiii
către o soartă mai bună.
nu te supăra
dacă îţi voi vorbi
într-o seară
de toamnă târzie- dacă
voi spune ceva despre
moarte.ea nu există decât
în bestsellurile
ieftine de dragoste
poate în versurile
mele de duzină
frumoaso.

Clonă 3

Aerul din preajma ta

e dulce ca respiraţia

unui prunc trecut

prin toate războaiele

prin toate tratatele

încălcate. a scăpat neatins

pesemne

furişat în pudriera ta

secretă blindată cu

lacrimi contrafăcute.
.
şi azi se aude

tropăitul soldaţilor

pe sub ferestrele tale

răsună strigătele

muribunzilor

ca nişte frumoase

suspine de dragoste.

Poză mişcată

Multă vreme n-am
să mai scriu despre
dragoste. e o carte închisă
căzută după noptieră.
ochelari de bătrân
cu rame din sârmă.
o cană cu urme de
ceai pe fund cu o
felie de lămâie
adusă tocmai din
Kerkira.
mai găsesc dimineaţa
amprente dulci
pe paharul cu apă de mare.
un bilet scris
pe fugă- ca şi cum
senectutea
ar fi altceva
decât o femeie
trăgând disperată de riduri.
ca şi cum muzikia
cea mai plăcută auzului
ar fi şoricelul
care noapte de noapte
îmi roade papucul.
tot ce rămâne
de povestit astăzi
este portretul mamei
într-o poză mişcată.

(poemele triste se citesc mai către seară)

abia atunci te înduri şi tu
să verşi o lacrimă
în amintirea primei iubiri.
dar simţi pe limbă gustul cenuşii.
renunţi. un înger tânăr
îţi spune că în drum către tine
a trecut Acheronul.
chiar acum îţi şuieră pe la ureche
glonţul moale al unui
cuvânt. chiar acum se
prăbuşesc şi castelele
din copilărie. chiar acum
deschizi cartea cu Emma
ori cea cu Anne Boleyn
şi citeşti mai departe.

Blague 6

Vă amintiţi? sâmbăta care
putea să lipsească
din calendar. sâmbăta
care nu foloseşte la nimic.
adâncă precum fântâna
din Vaucluse.
frumoasă şi goală
ca un nor cumulus.
galbenă
ca un lan de rapiţă
în care se pozează
toate femeile
cu sex evanescent.
sinucigaşi aruncându-se
în gol de la parter.
poeţi consumându-şi
drojdia de pe fundul
vieţii cu privirea sticloasă.
şi dragostea noastră
pe butuci.
ar putea să lipsească.
să se ducă dracului
pe apa Sâmbetei.

Blague 4

Creierul meu
a mai inventat o
istorie toxică –
? cum ar fi dacă toate
zilele săptămânii
ar năvăli peste noi
laolaltă- ca un
popor migrator –
luni cu dezgustul
marţi cu frica de moarte
miercuri cineva să-ţi ofere
o floare cu urarea
să fie primit
joi cu privirea fixă
a prăpastiei care
se uită la tine
vineri cu un dram
de speranţă
că vei adormi brusc
într-un maldăr de frunze
trezindu-te tot tânăr
peste douăzeci de ani
ca acel Rip Van Winkle/
în sfârşit sâmbăta
şi duminica –
(puteau să lipsească)
zile decolorate ca
nişte rufe străvechi
când nici nu exişti
dacă nu te calcă tramvaiul

Cameră pentru toate anotimpurile

Cameră pentru toate anotimpurile –
lumina filtrată-n vitraliu
scanează îngerii căzuţi/ schiţează rapid
profilul mâinilor mele de grifon/
iubito – şi urma tălpilor tale
pierdute în praful gros al vremii/ şi
picătura de sânge
pe umărul meu ascuţit-
tot felul de semne
ale putreziciunii/
amprente inconfundabile
ale neliniştirii.
ce mai vreţi? în această
cameră pentru toate anotimpurile
pe care v-am descris-o
aproape de perfecţiune
numai eu lipsesc

Remember

Într-o poză apar şi eu cu pleoapa căzută
cu buzele strânse a dispreţ. aşa m-am născut.
pe o ploaie sepia/ într-o seară de cenuşă
când se terminase petrolul în lampă.
mama spunea că aşa erau vremurile. nici n-apucai
să te luminezi bine la faţă/ să duci mâna
la tâmplă- semn că ai început să-ţi gândeşti moartea –
că repede se şi întuneca/ se făcea beznă
până şi în ochii câinelui credincios.
mirosea a ceasuri stricate/ a sindromul Tourette.
mi-amintesc cum cădeam cădeam
înjuram frunza şi iarba. înjuram pe cei duşi
înjuram pe toţi nenăscuţii care s-ar putea naşte
pe aceeaşi ploaie sepia
în aceeaşi seară de cenuşă.

Anonimus 10

Salută ziua de azi
nu e un dar de la mine –
ea poate veni de oriunde.
de la poştaşul care nu sună de două ori
de la vecinul astmatic/ de la
fetiţa în roşu traversând în fugă
o piaţă pustie. salută ziua de azi.
ca pe o nouă cicatrice
pe care ţi-o faci singur în baie.
semn că ai mai pierdut o luptă
cu jucăria mecanică preferată.
am obosit. stau şi privesc la nesfârşit
cum lucrătorii curăţă Big Ben
de mizeria zilei de ieri.

Anonimus 9

Duminica dimineaţa
toată lumea te uită-
femeia încă visează
obiecte casnice/
pe sub uşă
se strecoară un damf
de cartofi fierţi/
vine apoi luni
când te străduieşti
să-ţi aduci aminte de tine
de unul singur/
mai ales îţi recompui
privirea de bărbat
aproape bătrân
penetrând infante
din veacul ce cu grăbire
trecu
vine curând şi gândul
că ţi-ar plăcea s-o sfârşeşti
ca Tolstoi
într-o gară Atapovo
din câmpia Dunării

Clonă 4

Sunt gata
să depun armele
în iarba udă
de sângele eroilor
căzuţi la datorie
înaintea erei nostre

*

Ce minune melcii
argintându-ţi faţa/
ce nefericire vocea
mea intonând în falset
un kadish luat
cu împrumut
de la rudele mele sărace/
ce lumină roşcată
în cămara
celor mai flămânzi
dintre noi

Clonă 2

Învăţ să tac –
în pieţele publice
se mănâncă poezie pe pâine
se pictează cu limba
se cântă după ureche-
trebuie să mă reduc la tăcere-
liniştea e ceaţa cu care te speli
ceaţa e sărutul umed de curvă
mă abţin din răsputeri
să vă zic hai sictir/
mi-am cenzurat
până şi fărâma de dragoste
cu care mă înnobilase cândva
regele Arthur Degeaba/
ocoliţi la mare distanţă
astupaţi-vă nasul –
nipona crizantemă duhneşte
a singurătate ieftină

Clonă 1

Nu-mi mai
recunosc mâinile –
uneori par
mâinile tale
mângâind un rozariu/
nu-mi mai
recunosc ochii –
parc-ar fi
mandibule de
plante carnivore
iar sufletul
ehei sufletul
cu albastra lui boltă
pare a se închide
definitiv
ca o clonă
sastisită de viaţă

Blague 3

Doamnă
poezia nu e
o trusă de machiaj -
nu îţi adânceşte privirea
nu te face mai suplă
nu scade trei numere
la pantof
însă îţi poate amâna
dispariţia definitivă
cu cel puţin o secundă -
frumoasa mea

Şi când totul s-a isprăvit..

Şi când totul s-a isprăvit, mi-am aprins o ţigară, am constatat absent că elevii se duceau pe la casele lor. Veniseră mulţi, clasa mea, dar şi din altele. Câteva fete încă plângeau, boceau muierile din ele, carevasăzică se antrenau pentru mai târziu.
Ce am făcut în minutele următoare nu-mi mai amintesc. Se terminase, ştiţi cum e: simţi nevoia să te apuci de altă treabă; te mănâncă să faci gestul următor,
ca şi cum abia atunci l-ai descoperi. Să speli o farfurie, să dai cu mătura, să te-
riseşti, să-ţi aprinzi iar o ţigară
apoi alta şi alta,
să-ţi torn un pahar cu ceva
să-l dai repede pe gât
să te faci praf şi pulbere

E începutul verii astronomice, la geamul meu vrăbiile sunt în vervă, încă aş
mai putea dormi. E dimineaţă, încep să semăn cu un animal bătrân, nu-mi arde
de nimic. Leap-leap răsună papucii infirmierelor pe coridorul vopsit în albastru
de cobalt. Leap-leap în sus şi în jos. Doi muncitori schimbă instalaţia electrică:
n-avem curent, păcat. La televizorul alb-negru tocmai se intrase furtunos în cam-
pania electorală. Mi-au apărut pete de la ficat pe frunte şi dosul palmelor; mi s-a
rărit părul, îmi miroase gura, îmi put ciorapii.
Hai să te bărbiereşti, spune Eleonora. Să arăţi şi tu a OM. Vine dom’ doctor
la vizită, vrei să ne facem de rahat?
Sigur că nu vreau. Acest să ne facem a sunat atât de casnic, de familiar, încât
pe moment m-a lăsat fără grai.
Ea deschide geamul, să aerisim, miroase a cur nespălat, chiar nu simţi?
Deci a deschis fereastra şi acum presară fărâmituri de pâine pe pervaz.
Mă aşez pe taburet în faţa oglinzii. Eleonora îmi masează fălcile căzute, îmi dă
cu spumă; mâinile ei sunt reci, spuma e adierea brizei la ţărmul unui ocean necu-
noscut. Mă rade rapid, parcă în scârbă; îmi ciupeşte negul de lângă nas, nu zic ni-
mic. O picătură de sânge aproape negru. Îmi aplec capul pe chiuvetă, ea îmi spală
obrajii. E perfect. Caută pe undeva un creion de piatră acră, nu-l găseşte, unde
pizda mă-sii l-am pus. Până la urmă, rupe un mic fragment din sulul de hârtie igienică roz, mi-l lipeşte artistic pe negul rănit.
Eşti gigea, spune ea cu sinceră admiraţie.

Patul meu e lângă fereastră. E mai multă lumină, ai nevoie.
Patul Eleonorei se află lângă uşă. Nu cumva să-ţi treacă prin cap să fugi undeva.
Cum să fug? Nici nu mă gândesc. Nu mă gândesc încă. Nici n-aş avea unde.
Ai mei, când s-au hotărât să mă interneze – temporar, să ştii – au aranjat totul ca
la carte. De ce să stai singur? Nu trebuie să mai schimbi şi tu o vorbă cu cineva?
Un gest, o vorbă, un zâmbet. Un zâmbet şi-o floare/ o rază de soare, haida-de!
Şi aşa a şi fost. Directorul azilului a acceptat o plată suplimentară şi uite cum
m-am pricopsit cu Eleonora. Mai avem de vorbit, am spus eu într-o doară, numai
ca să nu tac din gură. Eleonora e o fată de treabă, a adăugat şi medicul de gardă.
Un cadru medical de nădejde, te poţi baza pe ea. Şi a rânjit ca la o glumă bună.
Ştiu, a completat directorul, este împotriva regulamentului, însă mă gândesc că
aşa împuşcăm doi iepuri dintr-un foc: ea scapă de o chirie( care nu e deloc ne-
glijabilă), iar dumneata, dom’profesor, vei evita plictiseala, cum altfel?
Medicul e ceea ce se cheamă un bărbat bine. Înalt, spătos, mereu în vervă. Nu
e psihiatru cum s-ar bănui, ci anestezist. Nu e chiar pe specialitatea lui, însă, după
cum aveam să-mi dau seama, stia o grămadă de lucruri.

Repede

Repede
îţi schiţez un portret
în sanguină -
repede
se mai consumă
cerneala
vieţilor noastre -
ne-a rămas un strop
pentru lacrima
de după

A pleca din poezie

A pleca din poezie
într-o direcţie oarecare
e ca şi cum te-ai trezi
într-un oraş străin
undeva prin Volta Superioară –
nu cunoşti pe nimeni
nu vorbeşti limba
la hotel nu găseşti loc –
aşa că îţi odihneşti oasele
în singurul parc municipal
fără furnici carnivore/
imediat apar gardienii
şi îţi ard o amendă –
pentru că ai început să vorbeşti
cu subiect şi predicat
în fraze care nu spun altceva
decât că ţi-e foame
decât că ţi s-a făcut de sex
decât că ţi s-a făcut de-o moarte
ca oricare alta

Vine norul şi mă poartă

respiraţia asta de înger prea tânăr/
mai presus decât răsuflarea străzii
mai presus de pneuma rerum
e acest nor ireproşabil
fără niciun cusur -
mi-aş fi dorit să mă nasc iar şi iar
după chipul şi asemănarea lui
chiar dacă el trece
şi cam atât -
chiar dacă plouă
îndeosebi în ultima parte a vieţii -
oricum zilele noastre
sunt în mare măsură ploioase
ca nişte lungi şi anoste
manevre de toamnă

În sfârşit linişte în cap

Când în cap
ţi se face linişte
e
ca după mutarea precipitată
a ultimilor chiriaşi
cum bubuiau boxele
până la ore târzii în noapte
o tencuială verzuie
mai cade şi-acum
pe duşumeaua sonoră
urme de poze
un pahar spart
un pampers folosit
sub canapeaua
cu toate arcurile rupte
un afiş prins în pioneze
de plastic –mami
nu crezi că de mâine
ar trebui să începem
o nouă viaţă?

Paştele blajinilor

A trecut şi
paştele blajinilor
nebăgat în seamă
de nimeni -
câţiva se căţărau
pe şuviţele tale căprui
cu scara lui Ion Scăraru/
alţii aprindeau lumânări sfioase
în orbitele-ţi goale/ am văzut
câţiva urmărind captivaţi
un film de dragoste
de prin anii 30 -
poate că se şi sărutau
profitând de întunericul
desăvârşit-
s-a aprins lumina
şi toţi s-au grăbit stânjeniţi
să prindă un loc în barcazul
peste râul molcom Lethe